necaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)necáz (necázuri), s. n. –
1. Chin, dezgust, neplăcere. –
2. Ciudă, supărare. –
3. Invidie. –
Var. (
Mold.)
năcaz. Sl. nakazŭ „instrucție”, din
nakazati „a pedepsi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 208),
cf. bg. năkaz „nenorocire”,
sb. nakaz „avorton”,
ceh. nakaz „epidemie”. –
Der. necăji, vb. (a întrista, a mîhni; a se supăra; a contraria, a înfuria);
necăjicios, adj. (irascibil);
necăjos, adj. (rar, supărător).