neascultător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEASCULTĂTÓR, -OÁRE, neascultători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu ascultă (de cineva sau de ceva), care nu se supune;
p. ext. rău, obraznic. [
Pr.:
ne-as-] –
Ne- +
ascultător.