neamț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEAMȚ, nemți, s. m. (
Pop.) German sau austriac. ◊
Expr. (
Fam.)
A lua (sau
a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta. – Din
sl. nĕmĩcĩ.neamț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)neamț, nemți, s.m. (pop.)
1. german sau austriac.
2. străin (din apus).
3. persoană îmbrăcată în haine orășenești.
4. (art.) numele unui dans popular și melodia după care se execută acest dans.
neamț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)neámț (némți), s. m. –
1. German. –
2. Străin.
Sl. nĕmĭcĭ, din
nĕmŭ „barbar”,
cf. neam (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Tiktin),
cf. ngr. νέμτζης,
bg. nĕmec, alb. nemets, mag. nemet, pol. niemiec. –
Der. nemțoaică, s. f. (germană; dădacă, guvernantă; călțunaș, Tropaeolum; plantă, Delphinium elatum);
nemțesc, adj. (german);
nemțește, adv. (în germană);
nemție, s. f. (mulțime de germani;
înv., în limba germană);
nemțime (
var. nemțărie),
s. f. (colectivitate de germani);
nemți, vb. (a germaniza);
nemțișor, s. m. (plantă, Delphinium elatum);
nemțean, s. m. (locuitor al regiunii Neamț din Moldova; călugăr al mănăstirii Neamțu).
neamț (Dicționaru limbii românești, 1939)Neamț, Nemțoáĭcă s., pl.
Nemți, Nemțoaĭce (vsl.
Nĭĕmĭcĭ, pl.
Nĭĕmci; Nĭĕmĭciskŭ, nemțesc; pol.
Niemiec, rus.
Nĭĕmec, ung.
Német, alb.
Neméts, ngr.
Némzzos, turc.
Nemče. Cp. cu tribu germanic numit de Romanĭ
Németes). German.
A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta (de la o poveste în care un Neamț beat stătea pe un pod și fuma din lulea, ĭar cînd fiu luĭ ĭ-a zăs să fie atent să nu scape luleaŭa în apă, el ĭ-a răspuns:
Tacĭ, măĭ prostule !. Și așa, ĭ-a căzut luleaŭa din gură în apă !).
A merge drept ca Neamțu, a fi beat și a te sforța să mergĭ drept ca să nu obseve lumea că eștĭ beat. V.
Nemțoaĭcă.neamț (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)neámț, nemți, s.m. –
1. Austriac (Bârlea 1924): „Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun” (Bârlea 1924 II: 102); „Măi, neamțule de la Beci” (idem, 133), unde Beci = Viena. „Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică” (Țiplea 1906).
2. Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc 1998: 167; Dragomirești). – Din sl. němǐcǐ, din němǔ „barbar„, cf. neam (DER).
neamț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neamț s. m.,
pl. nemțineamț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neamț m.
1. numele popular al Germanului și în special al Austriacului:
a merge drept ca Neamțu, a umbla pe două cărări (cf.
a furat luleaua Neamțului, s’a îmbătat); v.
coadă; 2. pop. catolic sau protestant. [Slav. NĬEMĬȚĬ, din NĬEMŬ, mut: Slavonii considerau ca «muți» pe vecinii lor germani a căror limbă nu o înțelegeau].