neam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEAM, neamuri, s. n.,
adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊
Loc. adv. De neam (sau
de neamul lui) sau
neam de... = de origine, de naționalitate. ◊
Expr. De tot neamul sau
de toate neamurile = de toate naționalitățile;
p. ext. de toate felurile, de toate speciile.
A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Seminție; trib; populație.
2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊
Expr. De neam (
bun, mare etc) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade.
Neam prost = om bădăran, mitocan.
A fi neam după Adam sau
a fi neam (de) a cincea (sau
a șasea, a noua)
spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă de loc cu cineva.
3. (
Înv. și
pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. ◊
Expr. Neam de neamul meu (sau
tău etc.) sau
neam de neam =
a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație;
b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (
Înv. și
reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie.
4. (La
pl.; în evul mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; descendenți ai unor boieri mari.
5. Categorie de oameni care au aceeași profesiune sau anumite însușiri ori interese comune.
6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ◊
Neamul omenesc = genul uman, omenirea.
II. Adv. (
Reg. și
fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din
magh. nem.neam (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)neam1 s.m. sg. (înv. și reg.) partea de țarină pe care o lucrează o familie.
neam (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)neám (neámuri), s. n. –
1. Popor, națiune. –
2. Rasă, castă, gen, clasă. –
3. Generație. –
4. Rudă, rudenie. –
5. (
Mold.) Reuniune de boieri fără sarcini publice, boierie. –
6. Clasă, tip, categorie.
Mag. nem (Cihac, II, 518; Tiktin), fără îndoială în relație cu
sl. nĕmŭ „barbar”,
cf. neamț; e posibil ca
rom. să provină direct din
sl. –
Der. nemeș (
var. neameș, ne(a)miș),
s. m. (
Trans., nobil, aristocrat), din
mag. nemes; nemeșesc, adj. (aristocratic, nobiliar);
nemeșie, s. f. (noblețe);
nemeșug, s. n. (
înv., noblețe), din
mag. nemesség; nemeț, s. n. (generație, genealogie; familie, casă);
nemenie, s. f. (rasă, castă, soi);
nemotenie, s. f. (rudă);
înemuri, vb. refl. (
Mold., a se înrudi);
nemureală (
var. nemurenie),
s. f. (
Mold., înrudire). –
Neam, adv. (deloc), pe care dicționarele obișnuite să-l confunde cu cuvîntul anterior, pare legat de
mag. nem „nu” (Graur,
GS, VI, 35; Gáldi,
Dict., 95).
neam (Dicționaru limbii românești, 1939)neam (
ea dift.) n., pl.
urĭ (ung.
nem. V.
nemeș). Rasă, popor, familie de popoare:
neamu românesc, latin, aric. Gen, specie:
neamu omenesc, al cîneluĭ, al braduluĭ. Generațiune, familie:
om de neam prost. De neam, nobil:
om de neam. Rudă, rudenie, persoană înrudită:
un neam al meŭ, niște neamurĭ ale mele. Pl. Boierĭ de neam care ajunsese simpli agricultorĭ și formaŭ o clasă de contribuabilĭ aleșĭde Constantin Mavrocordatu dintre mazilĭ (V.
mazil).
Neam de neam, nimenĭ din neam:
neam de neamu luĭ n’a maĭ văzut asta. Neam de (Pop.), nimica, de loc:
Este ceva de mîncare ? Nicĭ neam de mîncare ! Aĭ bani ? Neam ! (Tot așa, it.
niente, nimic, din
ne gente, nicĭ gente, nicĭ neam).
neam (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)neám, -uri, s.n. –
1. Popor, națiune.
2. Rudă, rudenie, familie. „Neamul, familia mare, patriarhală și virilocală” este instituția de bază a societății tradiționale maramureșene (M. Pop): „Hai la popă să videm / Care din ce neam suntem; / Di la popă la-mparatu, / Că nouă ni-i neam tot satu” (Bilțiu 1990: 115); „Tătă lumea-i dintr-un neam, / Numa eu pe nimeni n-am” (Ștețco 1990: 199). ♦ „Neamul era format din două jumătăți: cei vii și cei morți, strămoșii, după cum lumea se împarte în două: lumea albă și lumea de dincolo (M. Pop 1980: 10). – Din magh. nem „gen, specie, sămânță, soi, viță” (propus de Cihac și Tiktin, preluat de DEX); „E posibil ca rom. să provină direct din sl. němǔ „barbar” (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (nyám) (Bakos 1982: „Román eredetu„).
neam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neam1 (
reg.,
fam.)
adv.neam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neam2 s. n.,
pl. neámurineam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ne-am pr. +
vb. aux. (ne-am dus)neam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neam n.
1. gen, specie:
neamul omenesc; 2. rassă, popor:
neamul indo-european; 3. națiune:
neamul românesc; 4. generațiune, familie:
un om de neam prost; 5. soiu:
alege alt neam de pește PANN;
6. origină nobilă:
om de neam; 7. Mold. rudenie:
înconjurat de neamuri, feciori, nepoți și gineri AL.;
8. pl.
neamuri, boierii de neam, deveniți în urmă simpli agricultori și constituind o clasă de contribuabili aleși de Const. Mavrocordat dintre mazili;
9. aristocrație:
m´aș însura să intru în neamuri AL. [Ung. NÉM]. ║ adv.
1. nimeni:
neam de neamu meu n’a mai văzut; 2. nimic:
nu zise neam.