neam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEAM, neamuri, s. n.,
adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊
Loc. adv. De neam (sau
de neamul lui) sau
neam de... = de origine, de naționalitate. ◊
Expr. De tot neamul sau
de toate neamurile = de toate naționalitățile;
p. ext. de toate felurile, de toate speciile.
A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Seminție; trib; populație.
2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊
Expr. De neam (
bun, mare etc) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade.
Neam prost = om bădăran, mitocan.
A fi neam după Adam sau
a fi neam (de) a cincea (sau
a șasea, a noua)
spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă de loc cu cineva.
3. (
Înv. și
pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. ◊
Expr. Neam de neamul meu (sau
tău etc.) sau
neam de neam =
a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație;
b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (
Înv. și
reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie.
4. (La
pl.; în evul mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; descendenți ai unor boieri mari.
5. Categorie de oameni care au aceeași profesiune sau anumite însușiri ori interese comune.
6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ◊
Neamul omenesc = genul uman, omenirea.
II. Adv. (
Reg. și
fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din
magh. nem.