nărui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂRUÍ, nắrui, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși;
spec. a (se) ruina. ♦
Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului;
p. ext. a muri (prăbușindu-se). –
Et. nec.