năprasnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj.,
subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit.
2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig.
3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit.
4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat,
m.; rar) Om voinic, vlăjgan.
II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă
(Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut
(Geranium robertianum). – Din
sl. naprasĭnŭ.