nălucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂLUCĂ, năluci, s. f. 1. Ființă fantastică, imaginară; arătare, fantomă, vedenie, nălucire (
1);
spec. strigoi. ♦ (Adverbial, pe lângă verbe de mișcare) Foarte repede.
2. Imagine fugară și înșelătoare, închipuire deșartă; iluzie, himeră, năluceală. ◊
Expr. (
Reg.)
A-și face nălucă =
a) a se speria, a se înspăimânta;
b) a se amăgi, a se înșela;
c) a i se părea că vede sau că aude ceva.
3. Imitație de peștișor, făcută din lemn sau din metal sclipitor, pe care o folosesc pescarii drept nadă artificială pentru peștii răpitori;
p. gener. momeală, nadă. – Din
năluci (derivat regresiv).