muiere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MUIÉRE1, muieri, s. f. (
Pop.)
1. Femeie.
2. Soție. –
Lat. mulier, -eris.muiere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de
a (se) muia.muiere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUIÉRE1, muieri, s. f. (
Pop.)
1. Femeie.
2. Spec. Femeie căsătorită; soție. –
Lat. mulier, -eris.muiere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de
a (se) muia; muiat
1. –
V. muia.muiere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)muiére (muiéri), s. f. –
1. Femeie măritată. –
2. Femeie, soție. –
Mr. mul’are, megl. mul’ari, istr. mulere. Lat. mŭlier (Densusianu,
Hlr., 66; Pușcariu 1120; Candrea-Dens., 1162; REW 5730),
cf. v
it. mogliera (
v. lomb. muier, logud. muglèri),
v. fr. moillier, prov.,
port. molher, cat. muller, sp. mujer. Pentru schimbarea accentului,
cf. Rosetti, I, 59. De uz comun, are o nuanță depreciativă în limba literară.
Der. muieratic, adj. (muieresc, feminin; afemeiat, desfrînat);
muiercană, s. f. (femeie chipeșă);
muiercea, s. m. (poreclă pentru bărbații muieratici);
muierelnic, adj. (
înv., muieresc);
muieresc, adj. (femeie);
muierește, adv. (femeiește);
muieret, s. n. (adunare de femei);
muieri, vb. refl. (a fi în societatea femeilor, a se efemina);
muierie, s. f. (
înv., menstruație, period);
muieros, adj. (
înv., afemeiat);
muierotcă, s. f. (Banat, bărbat dominat de nevastă);
muierușcă, s. f. (femeiușcă, mai ales la păsări; dozator la războiul de țesut).
muĭere (Dicționaru limbii românești, 1939)1) muĭére f. (lat.
mulier, -iéris, îld.
ieris, femeĭe măritată; it.
moglie și rar
mogliéra, nevastă; sard.
muzere, pv. pg.
molher, vfr.
moilier, cat.
muller, sp.
mujer).
Vechĭ. Azĭ pop. [saŭ iron. despre o femeĭe răutăcĭoasă). Femeĭe. Nevastă.
muĭere (Dicționaru limbii românești, 1939)2) muĭére f. Acțiunea de a muĭa.
muiere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muiére s. f.,
g.-d. art. muiérii; pl. muiérimuiere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muiere f. femeie măritată (cu o nuanță optimistă în Muntenia, cu una peiorativă în Moldova):
te însoară și-ți iea muiere PANN. [Lat. MULIEREM].