muză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚZĂ, muze, s. f. 1. (
Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor;
spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți.
2. Inspirație poetică.
3. (
Livr.) Poezie, literatură. – Din
lat.,
it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.muză (Dicționar de neologisme, 1986)MÚZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele și științele; (
p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ♦ (
Fig.) (Izvor de) inspirație poetică. [< lat.
musa].
muză (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÚZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare ale artelor și științelor; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ◊ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspirație poetică. (< lat., it.
musa, fr.
muse, germ.
Muse)
muză (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múză (múze), s. f. – Zeiță a poeziei.
Fr. muse. –
Der. muzeu, s. n., din
fr. musée.muză (Dicționaru limbii românești, 1939)*múză f., pl.
e (lat.
musa, d. vgr.
mûsa).
Mit. Zeiță care proteja artele, literele și științele.
Fig. Poezie:
a cultiva muzele. Inspirațiune poetică:
ĭ-a venit muza. Geniŭ poetic:
muza luĭ Alexandri. – Eraŭ noŭă muze, fiice ale luĭ Joĭe și ale Mnemosineĭ, și anume:
Clio, a istoriiĭ;
Eŭterpe, a muziciĭ;
Talia (vgr.
Tháleia, lat.
Thalia), a comediiĭ;
Melpomena (vgr.
-éne, lat.
-ómene), a tragediiĭ;
Terpsihora (vgr.
-ore, lat.
-ichora), a dansuluĭ;
Erato (vgr.
Erató, lat.
érato), a elegiiĭ;
Polimnia, a poeziiĭ lirice;
Urania (vgr.
-ía, lat.
-ánia), a astronomiiĭ, și
Calíope (vgr.
-ópe, lat.
-iope), a elocŭențeĭ și poeziiĭ eroice. Ele locuĭaŭ cu Apóline în Parnas, Pind și Elicone.
muză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MÚZĂ (‹
lat.,
it.,
fr.,
ngr.,
germ.)
s. f. (în mitologia greacă) Fiecare dintre divinitățile alegorice, ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei: Caliope,
m. poeziei epice și a elocinței; Clio,
m. instoriei; Erato,
m. poeziei erotice; Euterpe,
m. poeziei lirice și a muzicii; Melpomene,
m. tragediei; Polimnia,
m. imnurilor; Talia,
m. comediei; Terpsihora,
m. dansului; Urania,
m. astronomiei. ♦
P. ext. Izvor de inspirație poetică; inspirația însăși.
muză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)múză s. f.,
g.-d. art. múzei; pl. múzemuză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muză f.
Mit. fiecare din cele nouă zeițe, fiice ale lui Jupiter si ale Mnemozinei, cari prezidau artele liberale;
2. fig. poezie:
a cultiva muzele; 3. inspirațiune poetică;
4. geniul fiecărui poet, caracterul poeziei sale:
muza-i e ușoară și sglobie.muză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Muză f.
Mit. Cele nouă Muze:
Clio, Muza istoriei;
Euterpe, a muzicei;
Thalia, a comediei;
Melpomena, a tragediei:
Terpsicora, a danțului;
Erato, Muza elegiei;
Polimnia, a poeziei lirice;
Caliope, a poeziei epice; și
Urania, a astronomiei.