muză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚZĂ, muze, s. f. 1. (
Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor;
spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți.
2. Inspirație poetică.
3. (
Livr.) Poezie, literatură. – Din
lat.,
it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.