mustru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚSTRU s. n. v. mustră1.mustru (Dicționaru limbii românești, 1939)mústru și
mustréz, a
-á v. tr. (lat.
monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d.
monstrum, minune, monstru, arătare, d.
monére, a sfătui; it.
mostrare, a arăta, cat. sp. pg.
mostrar, V.
monstru, monitor, monetă [!], mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez:
stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V.
mogorogesc, ocărăsc.