mustrare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de
a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊
Mustrare de conștiință = (mai ales la
pl.) părere de rău, remușcare, căință. –
V. mustra.mustrare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)MUSTRARE perdaf, probozeală, săpuneală, scărmăneală, șmotru.
mustrare (Dicționaru limbii românești, 1939)mustráre f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a mustra, imputare severă, reprimandă.
Mustrare de cuget, remușcare, mare căință p. o faptă rea.
mustrare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mustráre s. f.,
g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắrimustrare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mustrare f. imputare aspră:
mustrare de cuget, remușcare.