mușca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘCÁ, mușc, vb. I.
1. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊
Expr. A-și mușca mâinile (sau
degetele) =
a) a se căi amarnic;
b) a se înfuria.
A-și mușca limba (sau
buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni.
A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să...
A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort);
p. ext. a muri (
1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦
Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.).
2. Intranz. și
tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca).
3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. –
Et. nec.