muscalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (
Înv. și
pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din
tc. miscalci.muscalagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muscalagíu (
înv.,
pop.)
s. m.,
art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)muscalagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muscalagiu m. lăutar care cântă din muscal:
toboșarii și muscalagii OD. [Turc. MISKALDJY].
muscalagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)muscalagíŭ m. (d.
muscal 2). Cîntăreț din muscal, naingiŭ.