musaip (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnitorului. – Din
tc. musahip.musaip (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)musaíp (musaípi), s. m. – Consilier personal al sultanului.
Tc. (
arab.)
musahib (Șeineanu, III, 87).
Sec. XVIII,
înv.musaip (Dicționaru limbii românești, 1939)musaíp m. (turc. [d. ar.]
mûsahib și
musahib).
Vechĭ. Credincĭos intim al sultanuluĭ, curtean saŭ consilier intim. – Și
musahíb și
musaít.musaip (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)musaíp s. m.,
pl. musaípi