murseca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MURSECÁ, múrsec, vb. I.
Tranz. 1. (
Pop.) A mușca rupând, sfâșiind.
2. (
Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦
Fig. A bate pe cineva. [
Var.:
mursicá vb.I] –
Lat. morsicare.murseca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mursecá (múrsec, mursecát), vb. – A mușca (se zice numai despre animale).
Mr. mursicare. Lat. morsicāre, din
morsum (Pușcariu 1135; Candrea-Dens., 1179; Tiktin),
cf. it. morsicare, sp. amusgar, gal. amosgar. –
Der. mursecătură, s. f. (mușcătură);
mîrsecăciune, s. f. (
înv., stimul, tentație), pe care Tiktin încerca s-o explice prin
sl.murseca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mursecá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
múrsecămursecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mursecà v. a mușca, vorbind de fiare sălbatice:
cine e mursecat de șarpe, se păzește și de șopârlă PANN. [Lat. MORSICARE].