muritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care își termină existența prin moarte, care este în mod inevitabil supus morții. ◊
Expr. Muritor de foame = foarte sărac.
2. S. m. și
f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. –
Muri +
suf. -tor.muritor (Dicționaru limbii românești, 1939)muritór, -oáre adj. Care moare, mortal, supus morțiĭ:
oameniĭ îs muritorĭ. Fig. Trecător, nu etern:
faptele bune nu-s muritoare. Subst.
Poet. Om, femeĭe:
ce muritor fericit!muritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muritór adj. m.,
s. m.,
pl. muritóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. muritoáremuritor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muritor a. supus morții:
toți oamenii sunt muritori. ║ m. om, femeie:
ce muritor fericit !