mulțumire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de
a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (
1) cuiva pentru ceva. [
Var.: (
reg.)
mulțămíre s. f.] –
V. mulțumi.mulțumire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mulțumíre s. f.,
g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumírimulțumire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mulțumire f.
1. manifestare de recunoștință și vorbele cu cari se exprimă:
i-am adus muțumiri; 2. plăcere, bucurie:
am avut o mare mulțumire; 3. starea persoanei mulțumite.