mult (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MULT, -Ă, mulți, -te, adj.,
adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊
Loc. adv. De (mai) multe ori sau
in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊
Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat,
n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊
Expr. A nu ști multe =
a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice;
b) a se supăra ușor.
Mult cu multul sau
multul cu mult = oricât de mult, foarte mult.
Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate.
Multe și mărunte =
a) lucruri, probleme de tot felul;
b) fleacuri, nimicuri.
Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț.
2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊
Cu mult = în foarte mare măsură.
Cel mult =
a) maximum;
b) în cel mai bun caz.
Mai mult =
a) în special, mai ales, îndeosebi;
b) (
reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment.
De mult =
a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime;
b) de timpuriu, devreme. ◊
Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊
Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ.
(Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine.
Mult și bine = vreme îndelungată.
A nu mai avea mult =
a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni;
b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (
Înv. și
reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [
Gen.-
dat. pl. m. și
f. multora] –
Lat. multus, -a, -um.mult (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mult (-tă), adj. –
1. Abundent. –
2. (
Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. –
3. (
Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. –
Mai mult, încă, în plus. –
Cel mult, numai, atît. –
De mult, altădată, cu lung timp în urmă. –
Prea mult, peste măsură, în exces. –
4. (
Adv.) Numai, abia, doar. –
5. (
S. n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. –
Mulți, lume, nenumărați oameni. –
Multe, nenumărate lucruri. –
Și mai multe nu, neapărat, cu orice preț.
Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. –
Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Pușcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740),
cf. it. molto, prov.,
cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. –
Der. multicel (
var. multișor),
adj. (destul);
mulțime (
var. înv.,
mulție),
s. f. (oameni mulți, multitudine, abundență);
înmulți (
var. mulți),
vb. (a multiplica; a augmenta;
refl., a se reproduce);
înmulțire, s. f. (multiplicare);
înmulțitor, s. n. (multiplicator);
deînmulțit, s. n. (primul factor al unei înmulțirii).
Mulțumi (
var. înv.,
mulțemi, Trans.,
mulțămi),
vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-și exprima satisfacția prin cuvinte de grație;
refl., a fi satisfăcut;
refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un
der. de la
mulțime (› *
mulțimi ›
mulțemi), ca
îndestula de la
destul. Der. general admisă, din
la mulți ani (Crețu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu,
Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în
rom. (
Trans.,
mulțam nu este un rezultat al lui
mulți ani, ci o
var. dialectală a lui
mulțumesc; paralelismul cu
ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulți ani” › στολλάτη „mulțumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului).
Der. mulțămeală, s. f. (gratitudine),
înv.;
mulțumită (
var. mulțămită),
s. f. (premiu, recompensă; recunoștință);
mulțumitor (
var. mulțămitor),
adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător);
nemulțumire, s. f. (neplăcere);
nemulțumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos);
nemulțumitor, adj. (care nu dă satisfacție). –
Der. din
fr. multiplu, adj.;
multiplica, vb.;
multiplicator, adj.;
multiplicat, s. n.;
multiplicitate, s. f.;
submultiplu, s. n.mult (Dicționaru limbii românești, 1939)mult, -ă adj. (lat.
mŭltus, mult; it.
molto, sic.
multu, pv.
mout, vfr.
molt, mout, cat.
molt, sp.
mucho, muy, pg.
multo). În mare număr orĭ cantitate:
mulțĭ oamenĭ, multe lucrurĭ; multă lume, apă. Maĭ mulțĭ, cîțĭ-va, un număr indefinit. N. pl. Multe lucrurĭ:
învățațiĭ știŭ multe. A nu ști multe, a nu umbla cu formalitățĭ, a termina lucrurile energic:
acest prefect nu știe multe, și de aceĭa toțĭ îĭ știŭ de frică. A te supăra ușor, a lovi îndată:
ferește-te de nebun, că nu știe multe. Adv. În mare cantitate, cu mare intensitate, tare, foarte:
a ploŭat mult, mult mă mir. Timp îndelungat, mult timp:
apa a curs mult, mult am răbdat. De mult, cu mult timp în ainte [!], de mult timp:
știam de mult (saŭ:
de demult).
Cu mult, cu mare diferență de timp, de grad:
știam cu mult (timp) în ainte [!], l-a întrecut cu mult. De multe orĭ, adese-orĭ, des.
De maĭ multe orĭ, de cîte-va orĭ.
Mult și bine, orĭ-cît timp:
poțĭ să bațĭ mult și bine: nu ți se va deschide! Maĭ mult orĭ maĭ puțin (saŭ și:
mult, puțin), întru cît-va, într´o oare-care măsură, cam:
acest țăran e maĭ mult orĭ maĭ puțin instruit. Cel mult, maximum, în cel maĭ răŭ caz:
acest moșneag are cel mult 80 de anĭ. Interj.
Ce!, cît de!:
Mult e dulce mĭerea! Mult e bine aicĭ! Mult eștĭ prost, măĭ!mult (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MULTᾹN, oraș în E Pakistanului, pe
stg. râului Trinab, la 322 km SV de Lahore; 730,1 mii
loc. (1981). Nod de comunicații. Aeroport. Metalurgie. Rafinărie de petrol.
Ind. bumbacului, a pielăriei și încălțămintei, a sticlăriei, chimică (îngrășăminte) și
alim. Ceramică. Vechi centru comercial și nod al drumurilor care legau India de Persia. Artizanat. Numeroase mausolee și moschei (Shāh Rukn-e ’Alam, Pahlādpuri, 1735; Walῑ Muhammad, 1758). Cucerit de arabi (713), iar între 1527 și 1752 a intrat în componența Imperiului Marilor Moguli. Oraș din 1867. Muzeu.
mult (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!mult1 adj. pr. m.,
pl. mulți; f. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. și
f. (numai antepus)
múltormult (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*mult2 adv.mult (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mult a. în mare număr:
multă lume, multă vreme, multe feluri. [Lat. MULTUS]. ║ adv.
1. în mare cantitate:
mai mult sau mai puțin; 2. foarte:
mult mă mir; 3. timp îndelungat:
asta s´a întâmplat de mult.