mulgare (Dicționaru limbii românești, 1939)
mulgáre f., pl. ărĭ (d. mulg). Oaĭe care dă lapte după ce ĭ-a murit mĭelu orĭ ĭ-a fost luat (sin. cu aplecătoare). – Pușcaru dă și forma mulzare (contaminată de mînzare), uzitată numaĭ la pl. V. păcuină.
mulgare (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
mulgáre, mulgări, s.f. – Oaie cu lapte; pecuini, mândzări: „Strângem stâna laolaltă ca din 400 de mândzări o' de mulgări, apoi merem la munte” (Papahagi 1925). – Din mulge (< lat. mulgere) + -are.