muțenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție.
2. Tăcere, liniște deplină. –
Mut +
suf. -enie.muțenie (Dicționaru limbii românești, 1939)muțénie f. (d.
mut). Starea omuluĭ mut.
Fig. Mare liniște:
muțenia becĭuluĭ. Tăcere indiferentă, mutizm [!]. – Muțenia e o infirmitate legată de surzenie, al căreĭ rezultat este. Rare orĭ muțenia e cauzată de defectele organelor vocale. De ordinar, mutu nu vorbește fiind-că n´a auzit nicĭodată vorbindu-se. Abatele Francez
de l´Épée († 1789) și continuatoru opereĭ lui, abatele Sicard († 1822), aŭ inventat un alfabet compus din semne făcute din degete, pin [!] care se poate vorbi cu surdo-muțiĭ. Chear [!] și mișcările buzelor și ale fețeĭ contribue a-ĭ face pe surdo-muțĭ să te înțeleagă și a-ĭ face să pronunțe sunete, deși nu le aud.
muțenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!muțénie (-ni-e) s. f.,
art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)muțenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muțenie f.
1. starea celui mut;
2. fig. tăcere:
în muțenia odăilor AL.