mușuroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘURÓI1, mușuroaie, s. n. 1. Moviliță formată din țărâna pe care o aruncă la suprafața solului furnicile, cârtițele etc. când își sapă coridoarele subterane;
p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar; furnicar.
2. Grămadă de pământ adunată la rădăcina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vânt, de îngheț sau pentru a le favoriza dezvoltarea.
3. (Urmat de determinări) Grămadă (mică).
4. (
Reg.) Ridicătură mică de pământ; movilă, deal. [
Var.: (
înv. și
reg.)
moșinói, moșirói, moșorói, moșurói, mușinói, mușirói, mușunói s. n.] –
Lat. mus araneus.mușuroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV.
Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦
Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [
Var.:
mușiroí vb. IV] – Din
mușuroi1.mușuroi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mușurói (mușuroáie), s. n. –
1. Furnicar. –
2. Ridicătură de pămînt. –
Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. –
Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la
miș- „ideea de furnicar”,
cf. mișuna „a furnica, a forfoti”,
mișună „furnicare”, cu
suf. -
oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu
a mișui, dar pleca de la
sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la
mișuna, dar îl explică prin
lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din
mausoleum, cu ajutorul unei metateze *
mauseolum (Giuglea,
Dacor., I, 497), sau din
lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *
musaroneus (Graur,
BL, V, 86). –
Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi);
mușuroit, s. n. (mușuroire).
mușuroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușurói1 s. n.,
pl. mușuroáiemușuroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușuroí2 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mușuroiésc, imperf. 3
sg. mușuroiá; conj. prez. 3
să mușuroiáscă