mușchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La
pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire veșnic verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la
sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. –
Lat. musculus (din
musculus).
mușchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și parți ale corpului.
2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. –
Lat. musculus (din
mus).
mușchi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múșchi (múșchi), s. m. –
1. Țesut fibros și cărnos. –
2. Fileu, ramstec. – -
Mr. mușcl’u, megl. mușchi. Lat. muscŭlus (Pușcariu 1138; Candrea-Dens., 1181; REW 5772),
cf. it. muscolo, prov.,
fr. muscle, cat. musclo, sp. muslo, alb. musk „umăr” (Philippide, II, 648). –
Der. mușchios, adj. (musculos);
mușchiulos, adj., încrucișare între cuvîntul anterior cu
musculos; muscular, adj., din
fr. musculaire; musculatură, s. f., din
fr. musculature; musculos, adj., din
fr. musculeux. – Din
rom. provine
mag. musty (Edelspacher 19).
mușchi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múșchi (múșchi), s. m. – Plantă (Bryophita). –
Mr. musc’u. Lat. *
muscŭlus, dim. neatestat de la
muscus (Pușcariu 1139; Candrea-Dens., 1183; REW 5771),
cf. it. muschio, musco (
calabr. muschiu),
sp.,
port. musgo (
gal. musco).
Ngr. μούσϰλια „mușchi” pare să provină din
mr.mușchi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușchi s. m.,
art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchiimușchĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) múșchĭ m. fără pl. ca plantă și n., pl.
urĭ, ca marfă (lat.
*músculus, dim. d.
muscus, mușchĭ [plantă], it.
múschio și [rar]
músco, sp. pg.
musgo, înrudit cu germ.
moos, vgerm.
mos, de unde vine fr.
mousse; rus.
moh). O plantă criptogamă care crește pe stîncĭ, petre [!], zidurĭ vechĭ, trunchĭurĭ de arborĭ, pintre [!] arboriĭ pădurilor, pe supt [!] tufișurĭ ș. a.
Prov. Peatra [!] care se rostogolește nu prinde mușchĭ, omu instabil nu strînge avere. – Supt numele de
mușchĭ se cuprind în bot. diferite plante micĭ care trăĭesc la umezeală, dar rezistă și celor maĭ marĭ uscăcĭunĭ, ca
mnium, bryum, hypnum, polýtrichum, sphagnum ș. a. Mușchĭu se înmulțește pin [!]
sporĭ, n´are vase lemnoase, nicĭ rădăcinĭ, ci numaĭ niște firișoare care aduc nutrimentu și fixează planta. El se poate usca așa de mult în cît [!] să se prefacă în praf. Dar, îndată ce e udat de ploaĭe, renaște. El se fixează pe locurile cele maĭ sărace în substanțe nutritive, acolo unde plantele marĭ ar peri [!] de foame. Cele maĭ multe substanțe nutritive îĭ vin din apa de ploaĭe, care le aduce în drumu luĭ. Ocupînd stîncile ca un covor, el formează încet-încet un pămînt vegetal, pe care se pot fixa pe urmă și plante maĭ marĭ, așa în cît el e principalu înaintaș al vegetațiuniĭ. În locurile mlăștinoase, unde nu poate putrezi bine mușchiu mort, el se carbonizează și se preface într´un cărbune poros numit
turbă, cum e maĭ ales în Irlanda (unde o zecime din pămînt e acoperită de turbă), în Olanda, Bavaria, Prusia, ĭar în România, în munțiĭ Leaoteĭ (Dîmbovița) și la Dorna (Suceava). V. la
turbă. Mușchĭu absoarbe multă apă, ceĭa ce ține umed pămîntu pădurilor. Unde se taĭe o pădure, pere [!] și mușchĭu ĭubitor de umbră, și, dacă e la munte, ploile torențiale ĭaŭ pămîntu vegetal, scot la iveală stîncile, formează șivoaĭe și, nefiind oprite de vegetațiune, dărîmă tot în calea lor. Pe urmă, fiind-că toată se scurge violent, seacă izvoarele, și dezolarea se întinde în prejur [!]. Mușchĭu servește ca adăpost insectelor, painjinilor [!], melcilor și altor vietățĭ în timpu ĭerniĭ. Păsările îșĭ fac cuĭburile tot din mușchĭ, ĭar oameniĭ îl întrebuințează la împachetat și umplut pernele, saltelele și mindirele. Cînd mușchĭu se desvoltă [!] pin [!] pășunĭ și ogoare, face răŭ, că răpește plantelor lumina, aeru, nutrimentu și locu. Chear pe scoarța arborilor nu trebuĭe lăsat, că formează ascunzătorĭ p. insecte stricătoare și ține prea mult timp tulpina umedă, în cît [!] ĭa [!] poate putrezi.
mușchĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) múșchĭ m., pl. tot așa (lat.
músculus, dim. d.
mus, guzan; vgr.
mys, scr.
mush, germ.
maus, vsl.
myšĭ; it.
múscolo, pv. fr.
muscle, cat.
muscio, vpg.
musgoo. V.
miologie, myosotis). Organ fibros din care se compune carnea animalelor și pintr´ale [!] căruĭ contracțiunĭ se produc toate mișcările animaluluĭ. În măcelărie, carnea de de-a lungu spinăriĭ. V.
biceps.