mușcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de
a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦
Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură.
2. Rană, semn produs prin mușcare.
3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o data. –
Mușca +
suf. -ătură.mușcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)mușcătúră f., pl.
ĭ. Efectu mișcăriĭ, rană ramasă [!] după ce aĭ fost mușcat. Bucată mușcată:
o mușcătură de măr. Fig. Atac răutăcĭos cu vorba.
mușcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușcătúră s. f.,
g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúrimușcătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mușcătură f.
1. efect al mușcării;
2. rană produsă prin mușcare;
3. fig. efectul bârfirii, calomniei.