mușama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊
Expr. A face (un lucru)
mușama = a ascunde, a mușamaliza.
2. (
Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din
tc. mușamba.mușama (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mușamá (mușamále), s. f. –
1. Țesătură cerată sau cauciucată. –
2. Mod de a da o aparență onestă sau de a ridica în slăvi un abuz sau o greșeală. –
Mr. mușama, megl. mușămă. Tc. (
arab.)
mușemma „mușama” (Șeineanu, II, 265; Lokotsch 1512a),
cf. sp. mojama, ngr. μουσαμᾶς,
alb. müšman, bg. mušama. –
Der. mușamat, s. n. (
Arg., portofel), a cărui
der. nu este clară (după Graur,
BL, VI, 156, din
țig. mus „braț”, prin intermediul unui *
musimata „poșetă de mînă”);
mușamaliza, vb. (a îngropa, a face uitată o problemă dezagreabilă).
mușama (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mușama s. f. sg. (intl.) 1. portofel.
2. buzunar.
mușama (Dicționaru limbii românești, 1939)mușamá f. (turc.
mușama și
mușamba care vine d. ar.
müšemma, ceruit, d.
šem, ceară; ngr.
musamás). Pînză ceruită și lustruită de așternut pe masă ca față de masă saŭ nelustruită (polog) de acoperit marfa din care, din vapoare din vagoane ca să n´o ploaĭe pînă la punerea eĭ în magaziĭ. O horă numită și
irmilic (V.
irmilic).
A face lucru mușama, a acoperi, a cocoloși o afacere ca să nu afle lumea.
mușama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușamá s. f.,
art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálelemușamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mușamà f.
1. pânză ceruită:
a face mușama, a acoperi sau cocoloși ceva:
2. Mold. horă după masa de cununie. [Turc. MUȘAMMA, lit. uns cu ceară (din ȘEM, ceară)].