mreajă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MREÁJĂ, mreje, s. f. 1. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă foarte ușoară, cu ochiuri relativ mari și împletită din ață subțire, cu ajutorul căreia se pescuiește în porțiunile liniștite ale apelor curgătoare sau în bălți. ♦ Coteț de pescuit.
2. Fig. (Mai ales la
pl.) Mijloc viclean de a prinde sau a înșela pe cineva; cursă, laț;
p. ext. situație în care se află o persoană ademenită. ♦ Ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva.
3. P. anal. (Adesea la
pl.) Pânză de păianjen. [
Var.:
mréjă s. f.] – Din
sl. mrĕža.mreajă (Dicționaru limbii românești, 1939)mreájă (vest) și
mréjă (est) f., pl.
mrejĭ (vsl. bg.
mrĭeža). Rețea, plasă de prins pește (năvod, cĭorpac, voloc ș. a.) saŭ muște (ca pînza painjinuluĭ [!]).
mreajă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mreájă, mreji, s.f. – Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă de sfoară, cu ochiuri de circa 2 cmp, lungă de 10-12 m și lată de 160-170 cm. De niște sfori se fixau greutăți de plumb, pentru ca în timpul folosirii mrejei să ajungă până la fundul râului. Pescarii adunau plasa în cerc (Șainelic 1986: 47). – Din sl. mreža.
mreajă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mreájă s. f.,
art. mreája, g.-d. art. mréjei; pl. mréjemreajă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mreajă f. unealtă de pescuit împletită din sfoară cu ochiuri mari. [Slav. MRIEJA].