mortăciune - explicat in DEX

mortăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

mortăciune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mortăciúne (mortăciúni), s. f. – Cadavru, leș. – Var. înv. mortăciună. Mr. murtuțină, megl. murtăciuni. Lat. mortĭcῑna (Pușcariu 1111; Candrea-Dens., 1177; REW 5694), cf. calabr. mortecinu, sp. mortecina, port. mortezinho. Cf. mort, moarte.

mortăciune (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
mortăciune, mortăciuni s. f. (intl.) asasinat.

mortăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortă­ciúni

mortăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mortăciune f. corp de animal mort: hoit, stârv. [Și mortăcină = lat. MORTICINA].

mortăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
mortăcĭúne f. (lat. mortĭcinus, de cadavru, mortĭcina [sub-înț. caro, carne], cadavru, infl. de suf. -cĭune. Există și rus. mertvečina, mortăcĭune). Hoĭt, stîrv, cadavru de animal: vulturiĭ mănîncă mortăcĭunĭ. – Și -cínă și -cĭúnă. Vechĭ și ca adj. carne mortăcină.