moroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. –
Cf. sl. mora.moroi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)morói,
morói, s.m. (pop.)
1. strigoi, vârcolac, pricolici.
2. nume de pește de baltă.
moroi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)morói (morói), s. m. – Vampir, fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat.
Sl. mora „vrăjitoare”,
cf. sb.,
cr.,
slov.,
pol. mora „coșmar”,
alb. morë, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu,
Arch. Rom., VII, 563),
bg. marok (Conev 106).
Der. din
ngr. μωρόν „copil” (Bogrea,
Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare. –
Der. moroaie, s. f. (fantomă, spiriduș, duh rău).
moroĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)moróĭ m., pl. tot așa (d. vsl. bg. sîrb. rut. pol.
mora, vis oribil, rus.
kikimora, stahie, alb.
móră, ngr.
móra, înrudit cu vgerm.
marâ, stahie, ngerm.
mahr, care există în fr.
cauchemar, vis oribil). Strigoĭ făcut din copil mort nebotezat. – În Ban.
mu- (Șez. 36, 96).
moroi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)morói, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Sl. mora „vrăjitoare„, cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë.
moroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morói (
pop.)
s. m.,
pl. morói, art. moróii