morocănos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. –
Morocăni +
suf. -os.morocănos (Dicționaru limbii românești, 1939)morocănós, -oásă adj. (d.
morocănesc; rut.
morokliviĭ, amorțitor). Ursuz, care bodogănește mereŭ, moros.
morocănos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morocănós adj. m.,
pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoásemorocănos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)morocănos a. care bombănește într´una, om posac din fire:
groși în ceafă și morocănoși AL.