mormăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MORMĂITÚRĂ,mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.
mormăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mormăitúră(-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri