mormăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦
P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului.
2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊
Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [
Prez.,
ind. și:
mormăiesc. =
Var.: (
reg.)
mornăí vb. IV] –
Mor +
m[or] +
suf. -ăi.