morișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină mică de vânturat grâne.
2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc.
3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna.
4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârtește în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊
Morișcă de vânt = obiect de ornament, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia.
5. (În sintagma)
Morișcă hidrometrică (sau
hidraulică) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. –
Moară +
suf. -ișcă.morișcă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)morișcă, moriști s. f. 1. (
intl.) ceas.
2. (
deț.) piatră de polizor legată cu ață, care prin învârtire se freacă de o bucată de oțel și produce scântei folosite la aprinderea țigărilor.
3. (
peior.) gură.
morișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)moríșcă f., pl.
șcĭ și
șce (sud),
ștĭ și
ște (nord). Moară mică, maĭ ales ca jucărie p. copiĭ. O pozițiune a bobilor la țintar (V.
țintar).
Fig. Fam. A face, a trage cuĭva o morișcă, a-l apuca de păr și a-l învîrti.
morișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moríșcă (obiect)
s. f.,
g.-d. art. moríștii; pl. moríștimorișcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)morișcă f. mașină mică de măcinat mai ales cafea, sau de vânturat porumb. [Lit. moară mică].