morfoli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV.
Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi;
p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊
Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil.
2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦
Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.
morfoli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)morfolí (morfolésc, morfolít), vb. –
1. A bălmăji, a bîigui, a mesteca greu. –
2. A se mînji, a se murdări. –
Var. morcioli, morceli (
Trans., Banat,
Olt., a clefăi, a se îngloda). Creație expresivă,
cf. molfăi, mozoli. –
Der. morfoleală, s. f. (acțiunea de a morfoli; lucru de mîntuială);
morfolit, s. n. (molfăială);
mormînji, vb. (
Mold., a lucra de mîntuială), prin încrucișare cu
mînji; mormînjeală, s. f. (
Mold., lucru de mîntuială, neterminat).
Rut. morféliti, pe care Bogrea,
Dacor., IV, 835, îl indica drept sursă a
rom., trebuie să provină de la el. –
Cf. morînci.morfoli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morfolí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. morfolésc, imperf. 3
sg. morfoleá; conj. prez. 3
să morfoleáscămorfolì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)morfolì v.
1. a molfăi:
baba morfolia în gingii un crâmpeiu de covrig CAR.;
2. a mototoli;
3. fig. a strica:
a morfoli arta. [V.
molfăì].