morfem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORFÉM, morfeme, s. n. (
Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din
fr. morphème.morfem (Dicționar de neologisme, 1986)MORFÉM s.n. Element morfologic (prefix, sufix, desinență etc.) care servește la formarea cuvintelor și a formelor flexionare ale acestora. ♦ (
În concepția modernă) Cea mai mică unitate cu sens determinat din structura morfologică a cuvântului. [< fr.
morphème].
morfem (Marele dicționar de neologisme, 2000)MORFÉM s. n. element morfologic (prefix, sufix, desinență) care servește la formarea cuvintelor și a formelor flexionare ale acestora. ◊ (în concepția modernă) cea mai mică unitate în sens determinat din structura morfologică a cuvântului. (< fr.
morphème)
morfem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morfém s. n.,
pl. morféme