monitoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*monitóriŭ, -ie adj. (lat. monitórius). Monitorial, pin [!] care te înștiințează: scrisoare monitorie. S. n. La catolicĭ, scrisoarea unuĭ judecător ecleziastic pin [!] care se poruncește fidelilor, supt [!] pedeapsă de excomunicare, să arăte judecătoruluĭ secular ceĭa ce știŭ p. luminarea justițiiĭ. Citațiune de a veni ca să fiĭ [!] judecat de un tribunal bisericesc supt pedeapsă de excomunicare.