monism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii s-ar afla un singur principiu, fie material, fie spiritual;
p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din
fr. monisme.monism (Dicționar de neologisme, 1986)MONÍSM s.n. (op.
dualism) Explicarea consecventă a tot ceea ce există printr-un singur principiu: materia (monismul materialist) sau spiritul (monismul idealist). [< fr.
monisme, cf. gr.
monos – singur].
monism (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONÍSM s. n. concepție filozofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist). (< fr.
monisme)
monism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MONÍSM (‹
fr.; {s}
gr. monos „singur”)
s. n. 1. Doctrină care nu admite decât un principiu constitutiv al fenomenelor sau reduce totul al acest principiu. Materialismul, idealismul, panteismul, mistica (în care raportul eu-tu este abolit) sunt forme de
m. 2. M. neutru = teorie expusă de W. James, potrivit căreia natura este alcătuită dintr-un fel de substanță care nu este nici spirituală nici corporală, dar este capabilă de atribute spirituale, cât și corporale în funcție de modul de dispunere a materialului „neutru”.
monism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monísm s. n.monism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monism n. doctrină filozofică care consideră universul ca o unitate vie, ca o ființă colectivă unică și identică.