mobil - explicat in DEX

mobil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

mobil (Dicționar de neologisme, 1986)
MOBÍL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune³ [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

mobil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MOBÍL¹, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune². II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

mobil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MOBIL²(O)-, -MOBÍL elem. „mobil, mișcător”. (< fr. mobil/o/-, -mobile, cf. lat. mobilis)

mobil (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
mobil, mobile s. n. telefon celular.

mobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mobíl¹ (deplasabil) adj. m., pl. mobíli; f. mobílă, pl. mobíle

mobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mobíl²/móbil (jur.) adj. m., f. mobílă/móbilă, pl. mobíle/móbile

mobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mobíl³ s. n., pl. (corpuri în mișcare, telefoane) mobíle, (obiective) mobíluri

mobil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într´o zi, cînd într´alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.

mobil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mobil a. 1. care se mișcă sau se poate mișca; bunuri mobile, cari se pot ușor transporta; 2. fig. schimbător: caracter mobil. ║ n. 1. forță motrice; 2. cauză determinantă: interesul e singurul mobil al avarului.