mizerie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație nenorocită, vrednică de plâns. ◊
Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine.
2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din
lat. miseria, fr. misère.mizerie (Dicționar de neologisme, 1986)MIZÉRIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ◊
De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns, de milă.
2. (
La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. [Gen.
-iei. / < lat.
miseria, cf. fr.
misère].
mizerie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MIZÉRIE s. f. 1. stare de sărăcie extremă. ◊ aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. (< lat.
miseria, fr.
misère)
mizerie (Dicționaru limbii românești, 1939)*mizérie f. (lat.
miseria, d.
miser, sărac, nenorocit. V.
meserie). Mare sărăcie:
a muri de mizerie, în mizerie. Mare neplăcere, lucru penibil:
e o mizerie să aĭ a face cu acest om. Pl. Nenorocirĭ, plictiselĭ:
mizeriile vĭețiĭ. A face cuĭva mizeriĭ, a-l șicana, a-l plictisi.
mizerie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mizérie (-ri-e) s. f.,
art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri)
pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)mizerie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mizerie f.
1. mare sărăcie:
au murit de mizerie; 2. stare demnă de plâns:
mizeriile vieții; 3. contrarietate:
îmi face multe mizerii; 4. lucru fără valoare, bagatelă:
îmi datorește o mizerie.