mite(Dicționaru limbii românești, 1939) mí-te adv. (din mi și te în mi te întreb. Și bg. sîrb. în koğamiti, cogeamite. V. pasă-mi-te și lehamite). Vest. Numaĭ în loc, dar mi-te = dar încă: Acela n´a putut, cu toate că era mare. Dar mi-te acesta! V. pasă-mi-te.
mite(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) míte (înv.) adv.
mite(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) mite adv. mai ales: dar mite noi. [Scurtat din (cogea)mite].