mit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIT, mituri, s. n. (Adesea
fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.;
p. gener. poveste, legendă, basm. ◊
Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din
ngr. mithos, fr. mythe.mit (Dicționar de neologisme, 1986)MIT s.n. Povestire cu caracter fantastic, care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre zei, despre unele întâmplări și fapte legendare. ♦ (
Fig.) Născocire, poveste, basm. [Pl.
-turi, -te. / cf. fr.
mythe, lat.
mythus, gr.
mythos].
mit (Marele dicționar de neologisme, 2000)MIT s. n. 1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm. (< fr.
mythe, lat.
mythus, gr.
mythos)
mit (Dicționaru limbii românești, 1939)*mit n., pl.
urĭ (vgr.
mythos. V.
mitologie). Poveste, povestire fabuloasă despre zeĭ, eroĭ ș. a.:
miturile vechiĭ Greciĭ. Fig. Lucru fictiv, ființă fictivă:
existența feniceluĭ (saŭ
fenicele)
e un mit.mit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MIT (‹
fr.,
ngr.; {s}
gr. mythos „poveste, narațiune”)
s. n. 1. (În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul omului. Spre deosebire de legendă,
m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea,
m. este parte integrantă a cultului.
2. P. ext. (În accepția profană) Construcție a spiritului pur imaginară. La Platon,
m. este o parabolă sau alegorie folosită pentru a ilustra un adevăr ori pentru a-l demonstra pe cale analogică (
ex. m. peșterii). În unele teorii sociale și politice,
m. este tratat drept credință, speranță, vis, ideal împărtășite în prezent de oameni.
3. Reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup (
ex.:
m. calmului englezesc,
m. egalității etc.).
mit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mit s. n.,
pl. míturimit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mit n.
1. povestire fabuloasă:
vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM.;
2. fig. lucru fictiv, ființă imaginară.