mimic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină
2.
2. Adj. Care se referă la mim (
2) sau la mimică (
1); de mim (
2). – Din
fr. mimique.mimic (Dicționar de neologisme, 1986)MÍMIC, -Ă adj. Referitor la mim sau la mimică; de mim. [Cf. fr.
mimique, lat.
mimicus, gr.
mimikos].
mimic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÍMIC, -Ă I.
adj. referitor la mim, la mimică. II. s. f. expresie a feței. ◊ arta de a exprima sentimente și idei prin expresia feței și prin gesturi. (< fr.
mimique, lat.
mimicus)
mimic (Dicționaru limbii românești, 1939)*mímic, -ă adj. (lat.
mimicus, vgr.
mimikós). Relativ la mimĭ (mime):
scenă mimică. Care imitează pin [!] gesturĭ o mișcare, o vorbă a cuĭva:
limbaj mimic. S. m. Autor de mimĭ (mime). S. f., pl.
e și
ĭ. Arta de a imita pin gesturĭ.
mimic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, adj. 2. Care se referă la mim (
2) sau la mimică (
1); de mim (
2). – Din
fr. mimique.mimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mímic adj. m.,
pl. mímici; f. mímică, pl. mímicemimic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mimic a.
1. relativ la mimi:
scenă mimică; 2. care imitează prin gesturi:
acțiune mimică.