milui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MILUÍ, miluiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦
Spec. (
Înv.) A face o danie; a dărui.
2. A se arăta milostiv (
1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din
sl. milovati.milui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. miluiésc, imperf. 3
sg. miluiá; conj. prez. 3
să miluiáscămiluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)miluì v.
1. a avea milă:
Doamne, miluiește ! 2. a da milostenii:
a miluit pe un sărac; 3. fig. a dărui de milă:
te-am miluit cu vieață. [Slav. MILOVATI].