militar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar; ostaș, oștean.
2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (
1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊
Serviciu (sau
stagiu)
militar = stagiu pe care sunt obligați să-l presteze toți bărbații valizi ai unei țări. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din
fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.militar (Dicționar de neologisme, 1986)MILITÁR, -Ă adj. Care ține de armată; ostășesc. ◊
Serviciu militar = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ Care se bazează pe armată; care ține de război; războinic. //
s.m. Persoană care aparține cadrelor active ale armatei; ostaș. [Cf. fr.
militaire, it.
militare, lat.
militaris, militarius].
militar (Marele dicționar de neologisme, 2000)MILITÁR, -Ă I.
adj. care ține de armată; ostășesc. ♦ stagiu ~ = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ care se bazează pe armată; de război. II. s. m. cel care aparține cadrelor active ale armatei. (< fr.
militaire, lat.
militaris, germ.
Militär)
militar (Dicționaru limbii românești, 1939)*militár, -ă adj. (lat.
militaris, d.
miles, militis, soldat). Ostășesc, relativ la soldațĭ saŭ la ofițerĭ, la armată, la războĭ:
haĭne militare, școală militară, preparative militare. Războĭnic, ĭubitor de armată:
Romaniĭ eraŭ un popor militar. S. m. Care face parte din armată (soldat saŭ ofițer), ostaș, oștean. Adv. Militarmente.
militar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)militár adj. m.,
s. m.,
pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáremilitar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)militar a.
1. relativ la răsboiu:
artă militară; 2. ce ține de armată:
costum militar. ║ m. oștean, soldat.