mied (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIED, mieduri, s. n. (
Pop.) Hidromel. – Din
sl. medŭ.mied (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miéd s. n. – Hidromel. –
Var. med, mid. Sl. medŭ (Cihac, II, 191; Berneker, II, 31; Conev 74),
cf. bg.,
sb., cfr.,
slov.,
rus. med. Var. se folosesc puțin.
mied (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)miéd, s.n. – Mursă din miere de albine cu apă: „Fete văd, feciori nu văd, / Că s-o dus a bea la mied” ( Bârlea 1924 II: 180). – Din sl. medǔ.
mied (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mied s. n.,
pl. miédurimied (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mied n.
1. hidromel;
2. mursă de miere. [Lat. MEDUS].
mĭed (Dicționaru limbii românești, 1939)mĭed, V.
med.