micsandră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie
(Matthiola incana și
annua). ◊ Compus:
micsandră-sălbatică (sau
-de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare
(Erysimum officinalis). –
Et. nec.micsandră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)micsándră (micsándre), s. f. – Plantă (Matthiola incana). Origine nesigură. Pare să existe o anumită legătură cu
micșunea (Philippide,
Principii, 151; Tiktin), dar
der. nu e clară.
micsandră (Dicționaru limbii românești, 1939)micsándră, V.
mixandră.micsandră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)micsándră s. f.,
g.-d. art. micsándrei; pl. micsándremicsandră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)micsandră f. plantă cultivată prin grădini pentru florile sale plăcut mirositoare (
Cheiranthus cheiri). [Origină necunoscută].