meșterie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (
Înv. și
reg.)
1. Meserie;
p. gener. profesiune.
2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. –
Meșter +
suf. -ie.meșterie (Dicționaru limbii românești, 1939)meșteríe f. (d.
meșter).
Rar. Măĭestrie, pricepere.
meșterie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meșteríe (
înv.,
reg.)
s. f.,
art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríilemeșterie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meșterie f. măestrie:
de aveți meșterie să-mi faceți altă mănăstire, chip de pomenire... POP.