meaculpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEA CULPA (
Livr.) Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. [
Pr.:
mé-a cúlpa] –
Expr. lat.meaculpa (Dicționar de neologisme, 1986)MEA CULPA loc.s. Recunoaștere a greșelii. ◊
A face mea culpa = a-și mărturisi greșeala. [< lat.
mea culpa – greșeala mea].
meaculpa (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEA CULPA [pron. MÉ-A CÚLPA]
s. n. inv. formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. (< lat.
mea culpa, greșeala mea)
meaculpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)méa cúlpa (lat.)
loc. s. f.meaculpa (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MEA CULPA (
lat.)
e vina mea – Formulă prin care își recunoști greșeala și, implicit, îți ceri iertare. „
Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa” („E vina mea, e vina mea, e vina mea cea mai mare”), apare într-o rugăciune de pocăință la catolici.