mezelic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEZELÍC, mezelicuri, s. n. Gustare, aperitiv. ♦ Mâncare frugală. ♦
Fig. Fleac, bagatelă. [
Var.:
mizilíc s. n.] – Din
tc. mezelik.mezelic (Dicționaru limbii românești, 1939)mezelíc și (maĭ des)
mizilíc n., pl.
urĭ (turc.
mezelik, de unde și ngr.
mezelíki și bg.
mezelik). Bucate ușoare și recĭ în ainte [!] de cele grele și calde la masă, precum:
masline [!], sardele, brînză, șuncă ș. a. (Se zice maĭ des
mezelurĭ). Semințe de dovleac prăjite (Munt. vest). Grăunțe de popușoĭ explodate la foc care se vînd pe stradă (Munt. est, Mold. sud) și care se maĭ numesc și
cocoșeĭ și
floricele. Fig. Lucrurĭ (afacerĭ) ușoare:
treaba asta-ĭ mezelic.mezelic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mezelic n.
1. mezea:
mergi colea la băcan să-ți dea mezelicuri PANN; fig.
nu vrea sumă însemnată, doar num’așa de mezelic CAR.;
2. semințe de dovleac prăjite (sens special Munteniei);
3. fig. dres, aromă:
cel mai de gust mezelic a unei întâmplări AL. [Turc. MEZELIK].