metodologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METODOLOGÍE s. f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere.
2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință.
3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere.
4. Metodă (
2). – Din
fr. méthodologie.metodologie (Dicționar de neologisme, 1986)METODOLOGÍE s.f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în știința modernă; știință și teorie despre metodă.
2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință.
3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate. [Gen.
-iei. / < fr.
méthodologie, cf. gr.
methodos – metodă,
logos – studiu].
metodologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)METODOLOGÍE s. f. 1. parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor în știința modernă; știință și teorie despre metodă. 2. ansamblul metodelor de cercetare într-o anumită știință. (< fr.
méthodologie)
metodologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*metodologíe f. (d.
metodă și
-logie). Metodică, partea uneĭ științe care se ocupă de metoda eĭ.
metodologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!metodologíe s. f.,
art. metodología, art. metodologíei; (tipuri)
pl. metodologíi, art. metodologíilemetodologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metodologie f. partea științei ce se ocupă cu metoda.